Pe unde am mai fost?
Mai întâi, pe 10 ianuarie, la OpenConnect București, ediția a 16-a (multe înainte!), unde am avut onoarea să înregistrez videouri de la fiecare pitch susținut (mentoring nu am avut). Le găsiți pe toate grupate aici sau în sinteză în videoul de mai jos. M-am văzut din nou cu Stoian Ciprian și Oana Oprescu și mulți alți obișnuiți ai evenimentului.

Sâmbătă 12 ianuarie, pe la orele 6 ale serii, am fost la București blog meet, o întâlnire al cărei titlu spune totul, organizată de Emil Călinescu și Irina Bărăgoi la Open Pub.
A fost plăcut, atmosfera prietenoasă de relaxare și socializare reiese și din imaginea de mai jos. Am cunoscut-o pe Poliana Păsătoiu, am băut o bere cu Stoian Ciprian și l-am luat puțin la întrebări pe Bogdan Dăscălescu, să-mi povestească cu a fost în patria laponei Enigel, de a văzut luminile nordului. Bine, aurora boreala o fi ea minunată, dar așa cum am bănuit nu destinația cât drumul a fost memorabil, căci să mergi cu „ia-mă nene” o mie și de kilometri prin Europa nu e chiar simplu și astfel ajungi să cunoști oameni noi, ba chiar să te întâlnești cu cine nu gândești.
Cum am spus atmosfera a fost ok, am mai povestit una-alta, am mai asistat la diverse discuții, a fost plăcut. Și nu, plecarea în cealaltă parte din local nu m-a surprins pentru că știam că la 21 începe petrecerea True Blood și era de așteptat, de fapt așa îmi și plănuisem seara, să plec la 21 de la OpenPub. Mulți însă nu au fost mulțumiți, spunând că ar fi fost mutați pe un „hol”, acela nu este un hol ci două camere mai mici care constituiau inițial clubul, iar sala mai mare era doar terasă pe vremuri.
Au mai scris:
Emil Călinescu
Andrew Smith
Moroșanu Teodor
Adelin Hogea
Diana Bocai
The Shell Seeker

0 Responses to "Dare de seamă după ultimele evenimente"