Electrocasnice cu tehnologia Smart Blue de la BEKO
Astăzi am primit pe mail o nouă provocare marca Blogatu. Este vorba de o campanie BEKO în care compania colaborează cu Constantin „Noro” Ferseta şi Blogatu.ro. Se ştie că BEKO a lansat recent noua gamă de electrocasnice Smart Blue care integrează noi inovaţii în domeniu. În această gamă se evidenţiază un frigider care este echipat cu o funcţie numită Active Fresh Blue Light. Despre ce este vorba? După cum spune şi numele este vorba de o lumină albastră care este aprinsă tot timpul în interiorul compartimentelor de fructe şi legume. Efectul luminii albastre este de a menţine proaspete legumele şi fructele şi deasemenea de a le conserva proprietăţile nutritive, prin continuarea fotosintezei. În plus, această funcţie mai este prezentă şi la maşinile de spălat vase sau de spălat rufe, unde această lumină albastră distruge 99,99% din microorganisme.
Provocarea de care vorbeam constă în conceperea unei inovaţii care să se poată aplica la electrocasnicele mari prezentate mai sus. M-am oprit la o idee care se poate dovedi foarte utilă dacă va fi aplicată şi nici nu este complicat de realizat.
Despre ce este vorba? Este vorba de un sistem integrat de inventariere a frigiderului. Acesta ar fi compus dintr-un controller (partea electronică), un scanner laser, un modul Bluetooth şi un afişaj LCD de dimensiuni mici (7 inch). Rămâne la aprecierea producătorului dacă afişajul va fi unul senzitiv sau unul simplu însoţit de câteva butoane.
Cum funcţionează? La introducerea unui aliment în frigider produsului îi va fi citit codul de bare cu o rază laser. Aparatul va înregistra astfel numele produsului şi cantitatea (+1). La fel la scoaterea unui produs, el va fi identificat şi scăzut din total (-1). Bineînţeles aceste operaţii ar fi posibile numai cu produsele ambalate şi prevăzute cu cod de bare, legumele, verdeaţa, fructele şi altele similare nu vor putea fi incluse în inventar.
Partea utilă a acestui dispozitiv apare de-abia acum: utilizatorul va avea posibilitatea de a stabili un număr standard de produse care trebuie să se afle iniţial în frigider, iar controller-ul va avea posibilitatea să arate în orice moment diferenţa între numărul prestabilit de produse şi numărul de produse rămase în frigider. În momentul în care se pleacă la cumpărături va fi foarte simplu să vedem ce trebuie cumpărat, pentru că prin apăsarea unui buton ne va apărea lista de cumpărături. În plus, la cerere, frigiderul ne va trimite pe telefonul mobil un mesaj text, prin conexiunea Bluetooth, conţinând lista de cumpărături. Ce ar putea fi mai util şi mai eficient, economisind timp în fiecare săptămână pentru scrierea unui bilet pe care îl putem şi pierde pe drum sau la magazin?
Aceasta este inovaţia propusă de mine, nu numai că este fezabilă, dar nici nu ar presupune costuri mari în realizarea sa. Nu vorbim aici nici de un ecran mare, nici de internet pe frigider sau alte vise SF. Este vorba de o aplicaţie electronică perfect realizabilă şi foarte utilă. Rămâne de văzut dacă BEKO va considera interesantă această inovaţie şi o va pune în practică.

0 Responses to "O inovaţie utilă în atenţia BEKO"